LEO
Leo, de la Leonard. Acesta din urmă era numele adevărat al celui ce
stătea întins în cuşca din faţa Icăi, amorţit, ameţit şi somnoros. Îl duruse
piciorul stâng din spate aşa de tare, că nici nu mai putuse să atingă pământul
cu el. Avusese o rana mica, dar care se infectase. Doctorul o curăţase şi acum
era pe vindecate. Îi mai făcea câte o injecţie de adormit ca să-l poată
consulta în linişte. In timpul somnului visase că era mic şi că trecea în goană
printre ierburile înalte ale savanei alături
de mama şi de fratele lui. Era
dimineaţă, era soare, era cald şi ierburile se mişcau, iar ei se ţineau cu greu
pe urmele mamei, care nu alerga chiar din toate puterile. Apoi fuga a contenit
şi ei s-au oprit la umbra rară a unui tufiş mai înalt. Acolo, în mijlocul
teritoriului pe care vânau ei, îi aştepta tatăl. Avea o coamă impresionantă,
iar răgetul lui te făcea să te cutremuri. Nu degeaba era recunoscut ca rege al
tuturor animalelor. In ciuda faptului ca îi era foame, Leo se simţea tare bine.
Nu avea un motiv special. Tot ce se găsea în jurul lui contribuia la starea
aceea plăcută, când ştii că nimic rău sau neplăcut nu ţi se poate întâmpla:
coama maronie, bogată a tatălui, blana cu reflexe aurii a mamei, zbenguielile şi
miorlăiturile fratelui său care încerca să imite răgetul regelui ,
mişcarea domoală a aerului. Era pur şi
simplu fericit. Când visa, starea de fericire se prelungea şi după trezire, dar
acum fusese risipită de amintirea momentului când fusese capturat.
Aici, la Zoo mai erau şi alţi lei cu
care Leo împărţea un habitat anume construit, dar ceilalţi se născuseră aici
sau la alte grădini zoologice. Doar el respirase aerul preriei, doar el se
născuse în libertate, doar el ştia cum e să fii vânător şi vânat . Cu adevărat, el nu vânase
niciodată, dar îi văzuse vânând pe
părinţii săi şi fusese un învăţăcel atent. Teritoriul pe care trăiau ei patru
era impregnat cu mirosul tatălui lor, pentru ca niciun alt animal să nu cadă în greşeala de a le încălca spaţiul de
vânătoare. În ziua aceea tatăl vânase o
gazelă care ,din cine ştie ce motive, rămăsese în urma turmei. A urmărit-o neauzit câteva
minute, apoi, când a fost destul de aproape şi gazela i-a simţit mirosul, a
pornit pe urmele ei într-o goană ameţitoare .
A ajuns-o, a doborât-o dintr-o lovitură. După cum era obiceiul, tatăl s-a înfruptat primul din vânatul
doborât, pentru că el trebuia să-şi recapete energia după efortul depus. Ei
doi, fraţii, însoţiţi de mamă au stat
răbdători şi respectuoşi la o oarecare distanţă. Când tatăl s-a săturat , s-au
apropiat şi ei. Era gustoasă carnea şi aromată, avea în ea seva vieţii, nu ca
mortăciunile pe care le mănâncă acum şi care îi sunt puse sub bot de
îngrijitori!
Nu apucaseră să se sature când au auzit uruit de motoare
apropiindu-se în mare viteză. Într-o clipită câteva camionete uşoare pline de
oameni înarmaţi au fost lângă ei. Au luat-o la fugă, dar hrana cea gustoasă
înfulecată cu lăcomie le moleşise mişcările. S-au auzit doua detunături. Tatăl
a căzut brusc, mama s-a rostogolit în faţa şi a încremenit cu ochii către
tufişurile din apropiere care le-ar fi asigurat scăparea. El arămas încremenit pe loc. Oamenii s-au apropiat , L-au
înconjurat, au râs, au zis ca cât o psică . Leo a mârâit, şi-a arătat colţii, dar ei nu s-au speriat.
Fratele lui a reuşit să scape. A luat-o la fugă. Vânătorii n-au vrut să-şi
irosească gloanţele pe un pui. Nu valora
nimic mort. Pe Leo l-au luat, l-au băgat într-un sac, l-au trântit într-o
camionetă .A început atunci călătoria spre o alt fel de lume şi de viaţă.
m-a facut curioasa, cum e noua lume si viata a lui Leo ?
RăspundețiȘtergere