Leo și Pam
Puiul
de urs nu a mai sat mult în ogradă.
Într-o bună zi a fost urcat din nou în căruţă şi a pornit iar la drum, de data
asta fără sac în cap. A trecut prin mai multe sate, oamenii se uitau la el, de,
ca la un urs ce era! Pam nu mai era înspăimântat, se obişnuise şi cu oamenii şi
cu animalele domestice.
Călătoria
cu căruţa nu a fost neplăcută. Pam se uita în dreapta şi în stânga şi
învăţa cum e lumea asta a oamenilor. La
un moment dat a fost luat pe sus şi dus
într-o maşină .Aici nu i-a plăcut deloc, pentru că mirosea a benzină.
Din cabina şoferului ieşea continuu un fel de bâzâit de parcă un roi de albine
furioase ar fi năvălit asupra vreunui hoţ de miere. Dar albinele nu se vedeau
nicăieri. Şoferul sălta din umeri şi-si bălăngănea capul în dreapta şi în
stânga .Pam a ajuns la concluzia ca şi el fusese pus cândva pe jăratec ca să ştie să se mişte în ritmul bâzâitului
,dar nu cu tălpile, ci cu fundul, pentru că nu-şi juca decât partea de sus a corpului.
Sigur, concluzia lui era greşită, dar ursuleţul nu avea de unde să ştie.
Curând maşina s-a oprit şi Pam a fost dus în cala aceluiaşi
avion unde se afla Leo. Acum stătea într-o cuşcă .Nu era chiar atât de rău ca
în sac, dar nu-i plăcea! Vecinul lui era
un pui de leu. Dormea într-o cuşcă identică cu a lui.
Puiul de leu avea o blăniţă aurie. Răspândea în
jur lumină. Ursuleţul părea o pată de
întuneric aspru, maroniu.
La
început nu reuşeau să fie treji amândoi în acelaşi timp. Fiecare îşi studiase
veciul în timp ce acela dormea. Leo,
când visa, scote niste sunete ciudate: parcă ar fi mârâit o pisică.Doar că
pisicile nu mârâie. Pam ştia bine asta , fiindcă trăise într-o ogradă. Pisicile
miorlăie. Sau torc. Vecinul din cuşca de alături nu părea însă nici genul
torcător, nici genul miorlăitor. Pam se gândea la animalele cunoscute de el.
Când statea acolo, intins în cuşca lui,
îi părea ba că e linistit, calm,
relaxt ca o vulpe, ba plin de tensiune si energie ca un lup, ba atent, gata de
salt ca o pisică, sălbatică.
Pentru Leo, Pam era la fel de enigmatic. Labele puternice cu gheare lungi,
ascuţite îi aminteau de tigru, şolduri şi umeri la fel de masivi si puternici mai văzuse la puii de elefant. Din
când în când,vecinul mormăia în somn.
A venit şi vremea când un îngrijitor
i-a trezit. Le-a dat să bea şi să mănânce. Pam era obişnuit cu
oamenii, Leo, nu. Când uşa cuştii sale a fost deschisă, s-a tras înapoi, a
mârait. A tras cu coada
ochiului la puiul de urs, a văzut ca el e relaxat. Asta i-a dat un pic de încredere. Cu mare prudenţă a băut puţină
apă. Îi era tare sete. N-a mâncat. Nu îndrăznea..Ultima masă se sfârşise rău.
După ce omul s-a retras, cei doi pui au
îndrăznit să se privească şi să se adulmece. Fiecare dintre ei avea nevoie de un sprijin. Aşa a
început prietenia dintre Leo şi Pam.
Au avut
noroc.Au fost cumpăraţi amândoi de directorul unui circ. Erau destul de mici ca
să poată fi dresati. Şi în menajeria
circului au nimerit în două cuşti alăturate. Dresorii lor erau fraţi. Un barbat
și o femeie. Au observat repede apropierea dintre cei doi pui şi au
hotărât să facă un număr împreună. Aşa ceva era cu totul nou în istoria
circului: un leu şi un urs care să lucreze împreună. Se jucau cu o minge
mare, roşie.Pam se ridica pe piciorele dinapoi şi i-o arunca lui Leo. Acesta, ca
să o prindă, trebuia să treacă printr-un cerc de foc. După mai multe pase de
felul acesta, dansau împreună, făceau câteva tumbe, apoi părăseau arena umăr la
umăr.Aveau mare succes şi publicul, format mai ales din copii, îi chema de
multe ori, înapoi,in lumina reflectoarelor
